Lichid de parbriz transformat în  alcool după ce a fost lăsat la soare. Băut apoi cu bucurie de românii  însetați. Mii de oameni consumă băuturi contrafăcute, produse în căzi de  baie sau în instalații improvizate. 
Pierderile sunt cauzate chiar de autorități, care au avut grijă ca legile să sune în așa fel încât evazionsitii să prospere. 
Românul bea oricând, cu motiv sau fără. Bea de sărăcie sau atunci când  crede că a dat norocul peste el. Bea înainte de muncă ca să aibă  energie, dar bea și pentru a se relaxa după program. Bea acasă sau în  deplasare. 
2 milioane de români au abuzat sau abuzează de  alcool, asta înseamnă peste 10% din populație, iar vânzările de băutură  sunt și ele consistente în România. Și cu toate acestea, statul român  încasează puțin din accizele pe alcool. Și investește la fel de puțin în  sanatea oamenilor atinși de viciu și de efectele acestuia. 
Evaziunea fiscală în zona alcoolului este estimată la 750 de milioane de  euro pe an, bani care s-ar fi putut duce în spitale sau programe de  prevenție. 
Acum câteva luni, în Botoșani au avut loc descinderi  ale poliției, iar rezultatul lor parcă nu a mirat pe nimeni. Piețe,  baruri rurale sau chiar magazine erau aprovizionate cu votcă și rom  produse într-un depozit clandestin de lângă Mănăstirea Copauti. Modul de  lucru era pe cât de simplu, pe atât de ingenios. Omul de afaceri  Dumitru Amisculesei cumpăra lichid pentru curățat utilaje, alcool  așa-zis industrial, pe care cu ajutorul unor arome îl transforma în tone  de votcă și rom, spun procurorii. Sursa: zf.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu