Cel mai prietenos restaurant din lume

„Tim's Place” (La Tim) vrea să fie cel mai prietenos restaurant din lume. Meniul zilnic este constituit din „mic dejun, prânz şi îmbrăţişări”, iar buna dispoziţie este asigurată de Tim Harris, în vârstă de 26 de ani, singurul proprietar de restaurant din Statele Unite cu sindromul Down.

Tim Harris, din Albuquerque, Statele Unite, se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 5 şi jumătate, face un duş, îmbracă tricoul verde cu emblema „Tim's Place”, însoţită de sloganul „Breakfast, lunch, hugs” (Mic dejun, prânz, îmbrăţişări) şi porneşte spre restaurantul care îi poartă numele, povesteşte el într-un reportaj al site-ului AOL.

De la intrarea în parcare până în faţa localului, Tim face câteva mişcări de dans - de fiecare dată. „Sunt entuziasmat să mă duc la muncă, aşa că dansez. E un dans al magiei.” Pe firma restaurantului, sub numele lui şi o faţă zâmbitoare, stă scris sloganul, care descrie ofertele nelipsite din meniu, care amintesc mereu oamenilor de ce trebuie să se întoarcă. „Îmbrăţişările sunt cea mai bună parte”, precizează Tim.

Născut în 1986 cu sindromul Down, Tim le-a spus părinţilor, când avea 14 ani, că va avea un restaurant într-o zi. În timpul liceului şi după ce a terminat facultatea, tânărul a lucrat în mai multe restaurante. În 2010, visul lui Tim a devenit realitate când şi-a deschis propriul restaurant, căruia a avut grijă să-i construiască, timp de trei ani, identitatea care să-i respecte sloganul de „cel mai prietenos restaurant din lume”.

Tim este mai mult decât proprietarul restaurantului. Nu există zi în care să lipsească de la muncă şi este acolo de la începutul progamului până când pleacă ultimul client. Stă de vorbă cu oamenii, îi încurajează pe cei alături de care lucrează şi, ceea ce este cel mai important, le oferă tuturor câte o îmbrăţişare, pentru că „îi face să se simtă mai bine”. „Partea mea preferată din zi este când văd oamenii intrând pe uşa din faţă”, povesteşte el. Potrivit AOL, este singurul proprietar de restaurant din Statele Unite care are sindromul Down.

După cum spune chiar el, nu a lăsat niciodată dizabilitatea să stea în calea visurilor sale. În afara restaurantului, Tim este şi multipremiat la Olimpiadele Speciale, câştigând de-a lungul timpului zeci de medalii de aur la baschet, volei, atletism şi golf, potrivit site-ului oficial al restaurantului.

Sursa: adevarul.ro

10 mancaruri nationale, din intreaga lume

Multe tari au un preparat culinar national, care este nu doar popular printre locuitorii statului respectiv, ci si o atractie, o curioziate pentru turisti.
Potrivit National Geographic, iata o parte dintre felurile de mancare nationale din lume (foto NationalGeographic)
 

1. Hamburgerul, SUA

Desi originea acestui preparat culinar este disputata, hamburgerul este foarte popular in Statele Unite ale Americii. Topping-urile si retetele difera de la o regiune la alta, dar o versiune originala poti gasi la Louis' Lunch, in New Haven, Connecticut. Acest local prepara hamburgeri din 1900, iar patronii lui sustin ca este cel mai vechi restaurant in care se servesc hamburgeri din SUA.

2. Ackee cu peste sarat, Jamaica

Fructul ackee a fost considerat mult timp mancare pentru sclavi, dar in prezent jamaicanii il considera parte din bucataria lor nationala. Acestia il fierb si apoi fac un sote din el cu peste sarat (cod), ceapa si rosii. Uneori este servit deasupra unui fel de blat din tapioca, cu felii de plantain (un tip de banana) prajite. Ackee este un fruct nutritiv care seamana cu ouale facute jumari dupa ce este fiert.

3. Coo-Coo si peste zburator, Barbados

Coo-coo este un preparat culinar realizat din malai si ovaz, asemanator cu mamaliga, si se potriveste perfect cu peste zburator gatit fie la abur, cu suc de lamaie verde, condimente si legume, fie prajit si servit cu un sos picant.

4. Bulgogi, Coreea

Bulgogi este un fel de mancare realizat din felii de carne de vita taiate foarte subtiri, marinate intr-un amestec de sos de soia, ulei de susan, usturoi, ceapa, ghimbir, zahar si vin. Dupa ce au fost tinute la marinat, feliile de carne sunt apoi fripte la gratar, fiind frecvent consumate in foi de salata verde sau de spanac, alaturi de kimchi (muraturi fermentate).

5. Kibbeh, Liban/Siria

Kibbeh-ul este o componenta de baza a aperitivelor servite la o masa considerata deosebita in Liban sau Siria, fiind realizat din carne de miel, bulgur si condimente. Este adesea fiert, copt sau gatit dupa ce a fost umplut, dar cel mai gustos este crud.

6. Gulas, Ungaria

Gulasul a devenit o mancare nationala la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand ungurii au cautat simboluri ale identitatii nationale. Gulasul este de fapt o tocana realizata in principal din carne de vita, ceapa rosie, alte legume si condimente, reteta variind de la regiune la regiune. "Gulyas" este cuvantul unguresc pentru vacar.

7. Snitel vienez, Austria

In ciuda originilor italiene, acest preparat culinar este asociat cu Austria. Snitelele sunt din cotlet de vitel, pe care austriecii le servesc de obicei cu patrunjel si felii de lamaie, alaturi de o salata de cartofi.

8. Pot-au-Feu, Franta

Pot-au-Feu este tot un fel de tocana cu bucati mari de carne, radacinoase si condimente, un preparat cu o istorie lunga. La origini era un fel de mancare rustic.

9. Friptura de vita si budinca de Yorkshire, Anglia

In ciuda diversitatii culinare din Anglia, in mare masura importata, friptura de vita si budinca de Yorkshire raman preparatele preferate pentru duminici, aproape un simbol national. Friptura este servita alaturi de cartofi la cuptor, alte legume si sos de hrean.

10. Tocana irlandeza, Irlanda

La origine aceasta era facuta din carne de oaie fiarta incet, cu ceapa, cartofi si patrunjel, dar astazi include si alte legume, cum ar fi morcovi.

Bacsis de 5.000 de dolari pentru o consumatie de 27 de dolari la restaurant

Munca noastra de zi de zi, cu zambetul pe buze....
Asa ar trebui sa o facem, si nu numai pentru salariul primit.... 
Intamplarea de mai jos arata ca mai sunt oameni care au aceeasi parere despre chestia aceasta...



***********

Cinci mii de dolari. Este bacsisul mai mult decat generos de care a avut parte un chelner din Statele Unite. L-a primit de la doi americani, sot si sotie, pe care i-a servit in ultimii ani aproape zilnic, de fiecare data cu zambetul pe buze.

Cei doi au luat o supa si un pahar de vin, pentru care au avut de platit 27 de dolari. Aflasera insa ca barbatul, chelner la acelasi restaurant din orasul Houston de aproape 16 ani, a ramas fara masina, dupa ce localitatea lui a fost lovita de o furtuna puternica. Din aceasta cauza, era nevoit sa schimbe mai multe autobuze ca sa ajunga la serviciu, asa ca i-au facut un cadou.

Doru Prelipcean: ”Am moștenit pasiunea pentru gastronomie”

Doru Prelipcean a lucrat și și-a făcut stagiul la renumite restaurante din Europa, în Austria sau Germania, iar acum conduce propria afacere în domeniul cateringului în Londra, serviciile sale adresându-se atât românilor cât și britanicilor. Specializat în bucătării internaționale, gătește cu pasiune bucatele tradiționale românești, fapt ce a și făcut să spună despre el că face cele mai bune sarmale din UK.
Doru și-a descoperit pasiunea pentru gătit încă din copilărie, acasă la Rădăuți. Spune că a moștenit dragostea pentru gastronomie din familie, de la mama, bunica și străbunica sa.
“Mi-a placut mult să stau la bucătărie și stăteam de mic în preajma mamei pentru a-i învăța rețetele. Străbunica mea pregătea pentru nunți, bunica făcea același lucru, iar mama a urmat-o. Eu încerc să continui această tradiție de familie.”
Maestrul bucătar, în vârstă de 38 de ani, a venit în Marea Britanie în urmă cu 10 ani, după ce a finalizat “un stadiu complet de pregătire în Austria și Germania”. “M-am specializat în afara României de la vârsta de 18 ani, când am plecat în Germania și Austria. Am muncit la un restaurant renumit din Viena unde veneau clienți care se respectau. Șeful meu era un tânăr bogat, de vârsta mea, fascinat de bucătăria internațională. Eram unul din bucătarii lui care munceau în schimburi și mă aprecia foarte mult pentru că de multe ori reușeam să îi depășesc în arta culinară pe bucătarii austrieci care lucrau acolo. Am primit și măriri de salariu, iar munca o făceam cu mare plăcere.
Experiența am dobândit-o de-a lungul anilor petrecuți în Germania. La ultima pizzerie devenisem bucătar șef. În Viena am gătit pentru oameni celebri și mari personalități, restaurantul fiind situat la cinci minute de Parlamentul din Viena și de renumitul teatru din capitala Austriei”, își amintește Doru despre primele experiențe internaționale în domeniu.
Bucătăria britanică
“Am ajuns Anglia undeva la sfârșitul anului 2002. La început, am muncit câteva săptămâni la un restaurant italian din apropierea British Museum. Programul era destul de dificil pentru că eram nevoit să fac naveta, iar pauza de prânz de la 2:30 la 5:30 trebuia să o petrec în cafenele. Acest lucru mă epuiza, iar la finalul programului trebuia să circul cu autobuzul de noapte”, povestește Doru.
Un șir de întâmplări norocoase l-au făcut să pună pe picioare o afacere în domeniul cateringului. “Când am ajuns aici erau destul de puțini români în acea perioadă și nu aveau prea multe soluții pentru organizarea petrecerilor și în special a nunților. Eu aveam o experiență deosebită în domeniu. În preajma Craciunului organizam câte două festivități zilnic la restaurant, cu meniuri foarte variate. Am întâlnit, astfel, primul cuplu care a fost impresionat de experiența mea și mi-a propus să mă ocup de organizarea nunții lor.
Am pregătit totul împreună cu fratele meu, care este și el un bucătar experimentat. Condiții nu prea erau, dar ne-am descurcat, închiriind oale și veselă. Pot spune că mâncarea a fost foarte apreciată”, mai povestește Doru despre debutul său pe cont propriu.
Afacerea sa a prosperat și serviciile sale au devenit foarte apreciate, clienții fiind în special receptivi la produsele gastronomice preparate după rețete italiene, spaniole și franțuzești, dar și de preparate organice proaspete.
“În momentul de față ofer un serviciu complet de catering care cuprinde o gamă completă de ornamente interioare pentru săli, aranjamente florale, meniuri complete, deserturi, bufet suedez și alte specialități preparate la cererea clienților. Gătesc pentu grupuri de români în special la botezuri, nunți și zile onomastice. În scurt timp vom deschide și o pizzerie cu bucătăria deschisă la cuptor pe vatră, unde vom oferi pofticioșilor o pizza cum n-au mâncat nici în Napoli”, spune bucătarul român.
sursa: ziarulromanesc.net

Guvernul vrea sa interzica fumatul in restaurante, cluburi si baruri

Aproximativ 5 milioane de romani sunt fumatori, dintre care patru milioane fumeaza zilnic, se arata intr-un studiu al Ministerului Sanatatii, care solicita ca o lege privind restrictionatul fumatului in spatiile publice sa intre pe lista prioritatilor legislative.

"Avand in vedere ca in Romania mai mult de 4,4 milioane de persoane fumeaza zilnic, aproape 6,5 milioane persoane sunt expuse la fumul de tigara la domiciliu (dintre care peste 3 milioane de nefumatori) si 2 milioane la locul de munca, la care se adauga expunerea ridicata la fumul de tutun ambiental in diverse spatii publice, este de o importanta vitala ca Guvernul sa aseze controlul tutunului pe lista prioritatilor legislative", a declarat ministrul Sanatatii, Ritli Ladislau.


Astfel, Ministerul Sanatatii intentioneaza reglementarea interzicerii fumatului in spatiile publice in concordanta cu recomandarile UE, se precizeaza intr-un comunicat. Recomandarile UE prevad ca cetatenii sa fie protejati de fumul de tigara in toate spatiile inchise, acestea fiind definite, pentru a nu se da nastere la interpretari, drept orice spatiu care dispune de un tavan si cel putin un perete.

Sursa: Jurnalul National

Restograf, un restaurant pe saptamana

De departe ochiu-ti bate, de aproape ochiu-ti scoate...

Proiectul Restograf ( un restaurant pe saptamana ) initiat de Wall-street.ro se pare ca atrage atentia oamenilor, dand cu parerea pro si contra.

Un proiect interesant de urmarit,  despre restaurantele din capitala:

http://www.wall-street.ro/articol/Lifestyle/116516/aduc-insultele-vreo-plusvaloare.html?utm_source=newsletter-alert-20120213&utm_medium=email&utm_content=alert-20120213&utm_campaign=Newsletter-Alert

Proprietar de restaurant indian cumpără un avion de vanatoare ( jet ) pentru livrari mancare

Un sef de restaurant indian si-a cumpărat un avion de lupta pentru a oferi takeaway-urile lui picante clientilor celebritati din întreaga lume. 
 
Rob Abdul, in varsta de 40 de ani, conduce un restaurant indian în Gravesend, Kent, UK si-a luat un warplane ex-irakian cu un prieten pilot. "Un lucru pe care nu se poate face ca un om de afaceri este sa
dezamăgesti clienţii" citeaza Daily Express pe Abdul.
"Primesc cu regularitate cereri din toată lumea", a adăugat el.


Proprietarul de restaurant cheltuieste peste 35000 de lire sterline pentru repararea avionului la aeroportul Manston, lângă Ramsgate.

El a trimis în prealabil curry-ul său la mii de kilometri de ex. pt. staruri rock sau echipa de cricket engleză în Australia, ne informeaza hindustantimes.com, London 28th Jan 2012.

Restaurantele din Bucuresti (partea I – mancarea)

“Restaurantele din Bucuresti sunt adesea adevarate colectii de contradictii iar patronii lor niste masochisti ireductibili, atunci cand nu fac ceea ce fac doar din razbunare pe bietii clienti, sau – si nu stiu daca asta e bine sau nu – pur si simplu pentru ca apelul la logica elementara e un lucru peste puterile lor. Totusi, se mananca bine in Bucuresti, daca stii unde sa mergi, si aici poti gasi mai multa mancare buna decat la Viena sau la Munchen, de pilda.”

Asa a descris peisajul gastronomic bucurestean un strain care locuieste in Bucuresti de ani buni. Un om care mananca la restaurant de trei ori pe zi, pentru ca nu are unde in alta parte, si om umblat prin lume cu bani multi in buzunar. Deci cineva care a ajuns prin toate locurile in care se mananca bine si care stie ce spune.
Si alti straini sau romani cu noroc in viata au confirmat cele de mai sus si au spus ca proportia din numarul de restaurante in care gasesti mancare buna, fata de numarul total de restaurante, e mai mare in Bucuresti decat in multe orase mari din Anglia, Germania sau Austria, de pilda, insa mai mica decat la cele din Franta, Italia, Grecia sau Spania.
Ceea ce banuiam noi, cei din echipa Restograf, si deduseseram din tot felul de observatii empirice, a fost confirmat de rezultatele studiilor sistematice pe care le-am vazut in ultima vreme (dintre care unele publicate chiar aici, pe site): bucurestenii sunt total nepretentiosi si foarte toleranti cu mancarea proasta, insa sunt sensibili la ambianta, la amenajare, decoruri si la tot felul de alti markeri sociali si neinduratori la servicii. Spre diferenta de straini, care se intereseaza mult mai mult de ce e in farfurie decat de ce e in jurul ei. Si patronii bucuresteni actioneaza in consecinta: cheltuie mult mai mult cu amenajarea decat cu bucataria si cu mancarea, pana acolo incat uneori li se termina banii inainte de a se apuca si de acestea din urma. Si da, intr-adevar, strainii sunt surprinsi de cat de bine arata restaurantele si cafenelele din Bucuresti.
Legat de mancare, totul se bazeaza si porneste de la o convingere definitiv inradacinata in constientul profesional colectiv si in mintea fiecarui patron de local bucurestean. Ni s-a parut atat de aberanta si de elementar ilogica aceasta constatare, incat la inceput nici nu am considerat ca merita efortul unei verificari sau al unei analize aprofundate. Totusi, nu mica ne-a fost mirarea sa vedem ca patronii si bucatarii bucuresteni nu sunt chiar atat de prosti pe cat crezuseram noi si ca destui clienti le tin partea. Sigur, nu toti clientii, insa surpriza tot de proportii a fost.
Convingerea de neclintit a patronilor si a bucatarilor bucuresteni e ca la intrebarea “Ce preferati, mancare mai multa (adica multe feluri in meniu, din care sa alegeti) si mediocra, sau mai putina dar mai buna?” toti clientii raspund in cor “Multa!” Si toata strategia culinara a cvasitotalitatii restaurantelor bucurestene se bazeaza pe asta! Rar gasesti restaurant sau bistrou in Bucuresti, chiar cu cateva mese, cu mai putin de 100 de feluri in meniu. Si cu calitatea si gustul mancarii in consecinta... Mancare industriala, congelata, semipreparata, facuta in centre care deservesc mai multe restaurante, cu cateva produse ca baza peste care se fac doar niste adaugiri minore ca sa iasa zeci de feluri diferite, deserturi de la supermarket, frisca si maioneza din tub. Model cultural de consum, fara indoiala, pentru care sociologii dau un fundament simplu, si anume frustrarea acumulata de romani in atatia ani de comunism, cand nu gaseau mai nimic de mancare, nici in magazine si nici in restaurante.
Si cu aceeasi explicatie vin sociologii si cand e vorba despre consumul de carne. Peste 90% din mancarurile restaurantelor bucurestene sunt cu carne, multe dintre ele fiind doar carne goala. Sigur, si amintirea saraciei comuniste are un rol aici, insa explicatia mai directa si mai banala e comoditatea celor din restaurante. Carnea e mai usor de gasit si de gatit, mergi mai la sigur cu asta, cu mai putine batai de cap. Si poti cere preturi mai mari pe carne, cu marje mai mari, evident. In tot Bucurestiul, cat e el de mare, abia daca gasesti trei sau patru restaurante vegetariene...
De la acelasi profil social au pornit patronii cand s-au grabit cu totii sa deschida restaurante cu specific si cu bucatarii straine, multe chiar exotice. In acest moment, cele mai multe restaurante din Bucuresti au bucatarie internationala (aici intelege fiecare ce vrea), urmate de cele italienesti si de cele cu bucatarie orientala (asiatica si din Orientul ceva mai apropiat). Cele cu bucatarie romaneasca sunt surprinzator de putine – vorbesc aici de bucataria traditionala romaneasca, cea taraneasca, nu de cea obisnuita, urbana, pe care o gasesti mai degraba in meniurile “internationale”. Insa cele cu mancare traditionala romaneasca adevarata sunt foarte putine, abia daca poti numara cateva. Si asta e cu atat mai surprinzator cu cat toate sondajele (atat cele de pe Restograf, cat si cele ale Unilever Food Solution sau ale altora) arata clar ca prima preferinta a romanilor, la distanta clara fata de altele, e pentru mancarea traditionala romaneasca! Numai ca foarte putini profesionisti in ale restaurantelor rezista tentatiei produselor “traditionale romanesti” oribile de la supermarket, asa ca aceasta bucatarie e compromisa total in Bucuresti, si va ramane asa inca multa vreme, se pare.
Si, fiindca am ajuns aici, iata rezultatele unui sondaj empiric pe care l-am facut noi printre clientii avizati ai restaurantelor bucurestene, atat romani, cat si straini: cel mai multumiti sunt de restaurantele libaneze si de cele din Orientul Apropiat, in general. In aproape toate acestea mancarea e considerata buna sau foarte buna. Ba, chiar mai multi straini au spus ca nu au mancat atat de bine in niciuna dintre capitalele Europei, cand vine vorba despre aceaste restaurante. Si asiaticii stau bine la satisfactia clientilor, cand vorbim doar despre mancare. La polul opus, al nemultumirii, sta mancarea din restaurantele “traditionale romanesti”, dupa cum am spus. Aici, proportia dintre restaurantele considerate ca avand mancare buna, fata de numarul total de restaurante cu astfel de specific, e infima. Restaurantele “italienesti” stau ceva mai bine, insa mai mult datorita pastelor, pizzelor (vad ca e in DOOM 2005 in aceasta forma!) si deserturilor.
In concluzie, poti gasi destula mancare buna si foarte buna in restaurantele din Bucuresti, daca stii unde sa cauti, insa pretul ramane principala opreliste in fata acestor desfatari gastronomice. Cat priveste sanatatea, aici nu mai avem nicio sansa. Nu avem cum sa stim ce ne pun oamenii aceia in farfurie, iar o protectie din partea autoritatilor nu cred ca o poate lua cineva in serios. Chimia a ajuns acolo unde poate sa faca o mancare din prafuri si din picaturi la fel de buna ca una din produse cinstite si facuta cu truda in cuptorul cu gaz, nu doar incalzita in cel cu microunde. Nu prea stiu ce s-ar putea face ca lucrurile sa fie mai putin cinice in aceasta privinta.
Despre servicii, preturi, obiceiuri si altele din afara farfuriei voi scrie in articolul urmator.
sursa: George Butunoiu, wall-street.ro

Topul restaurantelor din Bucuresti pe 2011 comentat

     Saptamana trecuta au fost anuntate si inmanate Premiile Restograf pe 2011 restaurantelor din Bucuresti cu cea mai buna mancare.
    Spun “cea mai buna mancare” pentru ca acesta a fost singurul criteriu de evaluare si de departajare. Fara a tine seama, deci, de amenajare, decoruri, atmosfera, servicii, preturi etc. Au fost mai multe categorii: cel mai bun restaurant din Bucuresti (in sensul detaliat mai sus, de cea mai buna mancare “overall”), cele mai bune pe principalele tipuri de bucatarii (“specific”, cum vad ca se spune adesea) si au fost inmanate si cateva premii speciale.
     De asemenea, au fost nominalizati si premiati cativa chelneri, in categoria “Chelnerii buni ai Bucurestiului”, fara ca aceasta sa aiba pretentia unui clasament sau sa ii considere “cei mai buni” din oras.

      La categoria “Cel mai bun restaurant din Bucuresti” lucrurile au fost clare si nu a fost nevoie de nicio deliberare din partea juriului. Heritage are cea mai buna mancare din Bucuresti si suntem convinsi ca sunt mai multe capitale in Europa sau chiar tari intregi care nu au nici macar un singur restaurant de acest nivel. Atata vreme cat un mare chef, de talia lui Juan Amador, isi pune semnatura pe meniul uni restaurant, oricine poate fi sigur ca mancarea are acelasi gust ca in oricare alt restaurant cu aceeasi semnatura. Chiar daca nu el e cel care gateste in bucataria respectiva zi de zi. Acestea sunt lucruri cu care oameni ca Amador nu se joaca.
Bucataria americana inseamna aproape exclusiv carne de vita. Aici am avut mai multi “finalisti”, cum ar fi Prime, de la Radisson, Red Angus Steakhouse, din Centrul Istoric, sau chiar Osho, din Primaverii. Pana la urma premiul a ajuns la JW Steakhouse de la Hotelul Marriott, si diferentierea am facut-o nu atat pe carnea de vita, ci pe restul mancarurilor, cu un usor avantaj pentru JW Steakhouse, am zis noi.

      Dintre cele cu bucatarii din Orientul Mijlociu, am separat restaurantele turcesti si pe cele libaneze, destul de multe si cu mancare foarte buna incat sa poata face o categorie separata. Le-am grupat pe restul sub numele de “bucatarie arabeasca”, unde i-am pus si pe persani (iranieni), desi ei nu sunt arabi. A fost dificil de departajat. Si Ali Baba, de la Piata Muncii, are mancare foarte buna, si Naser, de la Domenii, la fel, si altii. Pana la urma am dat premiul restaurantului Sis Kebab de pe bulevardul Dacia, constienti fiind multi ar putea avea alte pareri.

       Restaurantele cu bucatarie balcanica (fara greci si turci, reprezentati separat) sunt putine in Bucuresti. Si asta spre mirarea multora, mai ales, a strainilor. Am luat in calcul si Taverna Sarbului, insa nu ni s-a parut foarte buna mancarea acolo; mai buna a fost la Balcic, restaurantul bulgaresc de pe Calea Dorobantilor, la Perla, insa pana la urma i-am premiat pe cei de la Balkan Bistro, de la Hotelul Continental, care fac mancarea la modul mai putin industrial, cu mai multa atentie, si, deci, cu mai mult gust.
      Cu chinezii si cu mancarea lor a fost greu pentru niste nechinezi ca noi. Se stie bine ca peste tot in Europa multe restaurante chinezesti au mancare “chinezeasca pentru europeni” si mancare chinezeasca chinezeasca, asa cum o mananca ei in tara lor. De obicei te intreaba de care alegi, daca se intampla sa aiba ambele feluri. Gusturile acestor mancaruri sunt foarte diferite, in majoritatea cazurilor, si dezbaterea pe dilema daca o mancare chinezeasca nechinezeasca (adica cea pentru europeni) poate fi inclusa intr-o astfel de evaluare si daca se poate imagina ca ar putea fi mai buna la gust e fara solutie si fara sfarsit (de dilema vorbesc). Foarte cunoscutul (si premiatul) Orasul Interzis de pe Silvestru ni s-a parut prea comercial, inclusiv la mancare, asa ca ne-am indreptat atentia si catre restaurantele mai mici. Si Harbin, din Zona Decebal, si Hong Kong, de pe Calea Grivitei, au mancare buna, insa am zis noi ca restaurantul de pe Viitorului, China Town, merita premiul.
A fost si o intamplare amuzanta legata de acest China Town si de premiile noastre. Cand am sunat sa-i anuntam ca ii premiem pentru cea mai buna mancare chinezeasca din Bucuresti au intrat in panica! Nu am vorbit cu patronii, chinezi toti, inclusiv bucatarii, evident, pentru ca nimeni de la China Town nu vorbeste romaneste, englezeste sau orice altceva decat chinezeste. Au fost foarte alarmati de stire si ne-au rugat sa nu le dam premiul, pentru ca ei nu vor sa apara in public, in presa sau in orice alt loc s-ar putea vorbi despre ei. Le-am dat premiul, totusi. Un “dat” virtual, pentru ca nu a venit nimeni la festivitate sa-l ridice, evident, si nici dupa aceea…

       Si la categoria bucatarie frantuzeasca lucrurile au fost destul de clare. Avem doua restaurante frantuzesti cu nota maxima pe Restograf: mai vechiul La Cantine de Nicolai si Bistrot Epoque, de la Hotelul Epoque. Cata vreme Heritage-ul a fost inchis si cand Collage nu exista, multi considerau – si pe buna dreptate – ca la La Cantine de Nicolai se mananca cel mai bine in Bucuresti. Apoi s-a deschis Bistrot Epoque, cu o “grande cuisine” clasica, curata, fara dubii. Asa ca premiul a ajuns la ei, considerandu-l cel mai indreptatit reprezentant al gastronomiei frantuzesti fine (clasice), un(e) “haute cuisine” (sau “fine dining”, cum vreti sa-i spuneti) clar, de manual.

      Si la bucataria germana a fost simplu. Noi stim un singur restaurant in Bucuresti care are o astfel de mancare pe care sa o recunosti din vizitele in marea tara, asa ca premiul a ajuns la Die Deutsche Kneipe. Am auzit ca ar mai fi cateva astfel de restaurante cu bucatarie germana in Bucuresti. Insa nu am auzit pe nimeni pana acum sa vorbeasca despre ele, asa ca pare putin probabil sa fie vreunul mai bun decat cel din zona Dorobantilor.
     
      La greci am avut o dilema, si anume daca sa comparam cunoscutul Mesogios, de pe Jean Louis Calderon, care are doar peste si fructe de mare, cu celelalte restaurante grecesti, mai generaliste. Pana la urma am ramas la acesta, la Mesogios, adica. Macar aici lucrurile sunt clare, fiindca au mancare foarte buna, celelalte fiind departe de a aduna doar aprecieri pozitive, asa cum se intampla cu Mesogios.
Indienii au vreo cinci restaurante in Bucuresti, cu Taj cel mai cunoscut si mai mediatizat (fiind si cel mai vechi, se pare), apoi cu Karishma si cu Haveli. Mai e si Barka Saffron cu o bucatarie mai ciudata, ceva ce i-ar face pe niste indieni din India sa ridice din sprancene, probabil, insa pe aceia nu i-am incadrat cu totul in aceasta categorie. Premiul a mers spre Haveli, considerandu-l un pic mai autentic decat pe foarte comercialul Taj. I-am sunat de cateva ori pe cei de la Haveli sa le spun ca au primit un premiu pentru cea mai buna mancare indiana din Bucuresti, insa nu parea sa inteleaga nimeni despre ce vorbesc, asa ca am abandonat. Nu a venit nimeni sa-si ia premiul, a ramas Mircea Dinescu cu el. Cred ca nici acum cei de la Haveli nu au aflat.

      La bucatarie internationala am nominalizat si premiat pe Collage, fara nicio ezitare. Aici trebuie facuta o paranteza, totusi, fiindca in aceasta categorie, “bucatarie internationala”, adica, am inclus prin excluziune. I-am pus pe cei care nu se incadrau prea bine in celelalte categorii, bine si clar definite, acelea. Si pe cei cu fusion i-am pus tot aici si pe cei cu “nouvelle cuisine”, la modul general. Collage se (auto)definesc drept “creative cuisine”, sau “cuisine collage”, care e ceva cu bucatarie moleculara, fusion, internationala si de orice alt fel la un loc. Cum pe Restograf nu avem categorii separate pentru orice-i trece cate unui chef dimineata prin cap, a ramas ca cea mai buna bucatarie “internationala” din Bucuresti e la Collage, si gata!

       Pentru italieni ne gandiseram sa separam bucataria fina de cea traditionala si sa dam doua premii, asa cum am facut cu cea romaneasca. Daca am fi facut asa, si Cucina de la Marriott ar fi castigat un premiu. Dar nu a castigat, pentru ca am lasat o singura categorie, unde a trebuit sa alegem intre Roberto’s de la Hilton, Osteria Gioia si Patrizia Ristorante. I-am premiat pe cei de la Roberto’s, fiind pozitionati aproape exclusiv pe bucatarie fina, ceilalti avand ceva mai multe “traditionale” – excelente si acestea, fara indoiala, insa din alta categorie.

       La japonezi doar Benihana si Maiko fac bucatarie japoneza de top – bazata pe produse foarte scumpe, adica. Sunt si altii care fac mancare buna, in special Zen Sushi, insa aceea e obisnuita, comerciala, in alta categorie. I-am premiat pe Benihana, desi si ceilalti, Maiko, fac niste lucruri care i-au surprins pana si pe strainii cei mai umblati prin lume.

      Cu restaurantele libaneze a fost cel mai greu. Sunt multe restaurante libaneze foarte bune in Bucuresti. Cu mancare atat de buna incat multi francezi sau nemti sau straini de aiurea au spus in cor ca nu au mancat niciodata in tarile lor ceva libanez atat de bun. Chez Toni, Grenadine, Piccolo Mondo, Saidoun, 1001 (de) Nopti, El Bacha, Capitan, La Vieille Marmite si inca vreo cateva ar fi putut primi premiul pentru cea mai buna bucatarie libaneza din Bucuresti la fel de bine. L-am trimis la Levantin, din Hanul lui Manuc, cu mesajul ca sunt norocosi si ca ar fi putut la fel de bine sa ajunga si in alta parte. Oricum, ii felicitam aici pe toti cei care ne dau o astfel de mancare libaneaza buna in Bucuresti.

      Un sondaj publicat si comentat la festivitatea de premiere arata ca bucurestenii pun pe primul loc in lista preferintelor, la distanta mare fata de celelalte, mancarea romaneasca. Asadar, data fiind importanta acestei bucatarii (abuz in termeni, dupa parerea unora care considera ca nu exista asa ceva), am separat bucataria traditionala (cea taraneasca) de bucataria urbana, cea care o include si pe cea “boiereasca”, daca facem si o segmentare temporala. La “urbani” i-am premiat pe cei de la Zexe, oameni pasionati de gastronomie, care stiu foarte bine ce si cum se face, si care le mai si fac atunci cand au produse foarte bune la indemana. Multe restaurante bune le au pe amandoua, adica si pe cea urbana, si pe cea taraneasca: Sarpele Roz, Casa Doina, Casa Bana, Caru cu Bere, Casa Iancului si inca vreo cateva, insa nu i-am considera mai buni decat cei de la Zexe.

      La mancare taraneasca cu gust i-am pus pe cei de la Torna Fratre si pe inca vreo cativa, dar premiul s-a dus la Balotesti, la Vatra Neamului a domnului Avram de la Chisinau, desi acesta sustine sus si tare ca ei fac acolo bucatarie basarabeana, nu romaneasca. Totusi, diferentele fata de bucataria romaneasca romaneasca sunt mici, mai ales fata de cea moldoveneasca (a noastra), incat s-a multumit si cu premiul pentru cea mai buna bucatarie romaneasca, dupa ce le-am explicat ca nu avem categorie distincta pentru cea basarabeana.

      Restaurante “traditionale romanesti” – fie ele taranesti sau orasenesti – sunt multe in Bucuresti. Chiar si asa, niciun restaurant cu bucatarie romaneasca nu are nota maxima la mancare pe Restograf, si e putin probabil sa o primeasca pana cand va muri si ultimul membru din juriu care a apucat sa manance o astfel de mancare adevarata la tara, facuta dintr-un porc real, dintr-o gaina gaina si din ouale acesteia sau dintr-o rosie mica si plina de pete, dar luata direct de pe vrej.

      Si la turci am avut mai multe optiuni, cu Edessa 33, Turkuaz, Les Ottomans sau Golden Falcon competitori redutabili. Totusi, premiul a ajuns in Centrul Vechi, la Divan.
Tot in Centrul Istoric a ajuns si premiul pentru cea mai buna bucatarie ungureasca, la St. George, desi la fel de bine ar fi putut sa ajunga si la Papa La Soni. Insa acestuia din urma i-am dat alt premiu, la alta categorie, asa ca i-am ales pe primii. I-am sunat si pe ei de cateva ori ca sa le spun de premiu – vorbind romaneste, e drept – si mi-au transmis sec, de fiecare data, sa le las oferta prin fax sau prin email. Au aflat din ziare, a doua zi, ce voiam de la ei, si au venit sa-si ia premiul, de la biroul meu.

     A fost putin dificil incadram pe cei cu mancarea vegetariana si dietetica, mai ales ca mai greu gasesti ceva foarte bun la gust prin farfuriile lor. Pana la urma am inventat urmatoarea formula, ca sa-i “impacam” pe toti: Mandala la bucatarie vegetariana, La Vie en Raw.z la vegani (extremistii vegetarienilor) si Bistro Montignac la categoria bucatarie dietetica.

      Cea mai buna mancare din jurul Bucurestiului a fost considerata cea de la Diana, din Belciugatele. Bucatarie romaneasca, traditionala, bine facuta si prezentata. Patroana ne-a ocarat ca am scris ceva ce a stirbit imaginea stabilimentului (nu mai tinea minte ce) si a hotarat ca nu are nevoie de premiul nostru. I l-am trimis, totusi, printr-un curier…

      Am mai dat cateva premii speciale: Papa la Soni pentru cel mai boem restaurant din Bucuresti, Casa di David pentru restaurantul cel mai apreciat de catre VIP-uri, conform nominalizarilor de pe Restograf, si Nicoresti ca restaurantul preferat de catre cititorii Restograf, adica restaurantul care a stat (si sta inca, la ora la care scriu) pe primul loc in Topul Cititorilor cea mai lunga perioada de timp.
Fiindca am tinut neaparat sa premiem cateva restaurante care noua, celor de la Restograf, ne-au placut foarte mult, am inventat un premiu special pe care l-am numit “Preferinta Restograf”, ca sa fie clar despre ce e vorba. A mers la Marshal, probabil restaurantul bucurestean cu cea mai fidela clientela si cel mai iubit de catre aceasta, la Red Angus Steakhouse si la La Bonne Bouche, amandoua din Centrul Istoric. Si fiindca am vrut sa le aratam increderea si aprecierea noastra celor de la Barca, restaurantul vegetarian (vegan) crestin, le-am facut un premiu special, “Cel mai bun restaurant neconventional din Bucuresti”. Nu conteaza ca nu va intelege nimeni despre ce e vorba. Important este ca Barca e un restaurant la care ar trebui sa mergeti macar o singura data, pentru ca doar din povestiri nu veti intelege.

    In incheierea evenimentului am facut publica Lista 133 Restograf. Dar despre ea o sa scriu alta data.

   sursa: George Butunoiu, wall-street.ro

S-au deschis 7 restaurante mari dintr-un foc in Bucuresti

Noiembrie a fost o luna cu multe noutati pe piata gastronomica bucuresteana. S-au inchis destule restaurante, insa s-au si deschis la fel de multe, si nu dintre cele mai mici, ci din acelea la care investitiile nu pot avea numere cu mai putin de sase cifre.

Dintre cele care s-au inchis, mi-au atras atentia mai mult Carmelo, pe Popa Savu (acolo unde a fost un Basilicum inainte) si La Blanca, la Romana, vizavi de ASE. De La Blanca eram convins ca va avea aceasta soarta, chiar ii prevazusem sfarsitul pana cel tarziu in vara aceasta, intr-un articol scris anul trecut. A fost sa fie toamna… De Carmelo chiar imi pare rau, mai ales ca nici nu i-ar fi trebuit prea mult ca sa devina un restaurant cautat de bucuresteni. Exact acum un an scriam despre ei: “Daca nu va veni repede cu ceva intr-adevar deosebit in farfurie, eu nu-i dau o viata lunga Carmelo-ului. Si mi-ar parea tare rau, pentru ca mi-e drag de locul acela.”. Ca aproape toti patronii de restaurante, si cei de la La Blanca, si cei de la Carmelo s-au concentrat aproape exclusiv si si-au investit toti banii in amenajare si in decoruri, considerand ca asta e mult mai important decat mancarea. Insa nu e chiar asa…

Dar sa lasam vestile proaste in urma si sa revenim la cele bune si sa vedem cine isi permite sa investeasca sute de mii de Euro in plina criza intr-un domeniu atat de riscant si de imprevizibil cum sunt preferintele culinare si, mai ales, cele sociale ale bucurestenilor.

Mitica Dragomir a bagat mana adanc in buzunar si a facut un restaurant intr-o casa mare si veche pe Otetelesanu, in spatele Palatului Telefoanelor si a Novotelului. Si-a pus numele fiului pe local, cu un subtitlu menit sa faca lucrurile foarte clare: “Restaurant Bogdani – carne si peste” (foto dreapta). Nici meniul, nici amenajarea nu prea sunt in ton cu vremurile, insa Bogdani chiar si-a propus sa fie un restaurant clasic, fara surprize. Cheful e din vechea generatie de la Intercontinental, care pregateste in bucatarie toata mancarea, asa cum stie el, nu o ia gata facuta de la supermarket. Cine are inca nostalgia marilor restaurante si a mancarurilor de pe vremurile in care Lido, Intercontinentalul si Selectul stabileau standardele gastronomice in Bucuresti, sa mearga la Bogdani. E un restaurant cinstit, cu mancare muncita.

Daca Bogdani merge mai mult pe bucataria romaneasca urbana, Sarpele Roz trage catre bucataria romaneasca traditionala, cea taraneasca. A fost deschis de curand in locul unui restaurant cu mult peste si cu fructe de mare, Istria, de la care i-au ramas niste decoruri butaforice, cu coloane antice grecesti. Iar Istria a luat locul celebrului Mar de Aur, insa nu inainte ca acesta sa mai treaca prin niste maini. Revenind la coloane si la basoreliefuri, acestea au fost vopsite in rosu si in alte culori tari, au fost puse tot felul de decoruri traditionale si a iesit ceva ce mie imi place, in mare, pentru un astfel de loc, insa care unora le smulge diverse remarci ironice. Oricum, mancarea e buna la Sarpele Roz. Si mai exista acolo un punct de atractie, mai ales pentru straini: niste lautari cunoscuti, care iti canta pana la ziua, daca te tin puterile. Sarpele Roz si-a propus sa devina unul dintre restaurantele traditionale romanesti de neocolit in Bucuresti si sa mai recupereze putin din faima trecuta a Marului de Aur. Cred ca are sanse bune sa reuseasca.

Patrizia, italianca vorbareata care a inceput demult cu restaurantul semi-clandestin si nefiscalizat de la ea de acasa, in Buftea, si care a capatat destula faima printre bucurestenii cu bani, si-a deschis si ea unul acum. Pe banii unui avocat de la Tuca & Zbarcea, din cate am auzit. L-au chemat Ristorante Patrizia (foto dreapta jos). Asta dupa ce si-a facut mana si si-a testat retetele scumpe pe banii lui Vova, la Osteria Gioia, de la care a plecat intr-un mod deloc elegant. Ristorante Patrizia ocupa casa frumoasa de pe Moxa in care fiul lui Adrian Nastase avusese un restaurant scump, Maison de Karin, cu David Contant ca chef. Maison de Karin a fost inchis o buna bucata de vreme, dupa ce Nastase si asociatul lui si-au mutat tot interesul pe mega-proiectul din Herastrau, Bonton Palace. Din cate imi dau eu seama, cei de la Ristorante Patrizia au preluat aproape integral amenajarea si decorurile – foarte bine facute, de altfel – si au dat drumul restaurantului cu meniul identic cu cel pe care-l avusese Patrizia si la Osteria Gioia. Mancarea de la Patrizia e foarte buna, nimic de zis, asa ca si acesta va deveni unul dintre restaurantele italienesti din Bucuresti despre care se va vorbi destul de mult. 

Lucian Manu, cel care are si lantul de patiserii si restaurante French Bakery, a deschis zilele acestea Negresco, un restaurant elegant pe Stavropoleos, chiar intre Caru cu Bere si Chocolat. Amenajarea si decorurile de epoca sunt spectaculoase si impresionante, in genul celor de la Caru cu Bere (e posibil sa fie aceeasi cladire si aceiasi proprietari), asa cum se vede bine in poze. Mancarea e foarte buna la Negresco. Au adus acolo un chef francez, pe Georges Rognard, care a mai lucrat iniante in Bucuresti, la Paparazzi. Georges Rognard e un mare chef, sunt sigur ca poate face cu usurinta haute cuisine daca vrea si daca are cu ce. Nu cred ca si-au propus sa faca chiar grande cuisine la Negresco, date fiind contextul turistic al zonei si logica pastrarii preturilor sub control, insa sunt destul de aproape. Ca tot veni vorba despre preturi, acestea sunt destul de mici pentru o asemenea calitate a mancarii, si sunt curios sa vad daca vor reusi sa le mentina la acest nivel. E posibil, pentru ca am vazut multa lume la Negresco, si asta e mare lucru pentru un restaurant deschis de abia doua, trei saptamani. Merita, deci, o vizita la Negresco dupa o plimbare pe jos, cu masina lasata la vreun kilometru distanta, fara indoiala.

Auzul numelui “Montignac” face pe multi bucuresteni cu burtile mari sa tresara. Cei care se chinuie sa slabeasca stiu bine despre ce vorbesc… Restaurantul Montignac (Bistro Montignac, mai exact spus) e o franciza – cred ca prima in Bucuresti – de la inventatorul mult celebrului regim de slabit, Dieta Montignac. In mare, Montignac a spus ca daca nu amesteci la o masa mancarurile din doua grupuri mari, atunci slabesti, indiferent cat de mult ai manca. Dupa care a murit. Si asta la o varsta la care nimeni nu se astepta sa o faca. Regimul acesta functioneaza foarte bine daca il iei foarte in serios, foarte multi au slabit cu el. Cei de la Bistro Montignac garanteaza cu pierderea francizei ca tot ce e in farfurie coincide litera cu litera cu ce scrie in cartile doctorului Montignac, la vanzare, si ele, pe niste rafturi, alaturi de tot felul de produse originale din gama, garantate. Asadar, Montignac e un restaurant-bistrou care vizeaza un segment foarte bine delimitat de clientela. Daca unul dintre “ceilalti” ajunge din intamplare acolo, fara sa stie despre ce e vorba, cred ca se va mira de ce gaseste in farfurie si nu va vrea sa revina. Insa pentru cei care se chinuie cu slabitul, aparitia unui astfel de restaurant e cea mai buna veste care le va ajunge la ureche, pentru ca e greu de gasit ceva mancare rezonabil de buna la gust in dieta aceasta. Or, mancarea de la Bistro Montignac (foto dreapta jos) e aproape de maximumul care se poate obtine in aceste conditii. Si locul e placut, intr-o casa frumoasa in centru, aproape de Piata Amzei, vizavi de restaurantul Casa Veche. Eu sunt sigur ca Bistro Montignac va avea succes si ca se vor gandi in curand sa deschida si altele, asa cum au aparut multe prin alte orase europene.

Robert Dumitru, 25 de ani impliniti, i-a cerut domnului Dumitru Senior, cel care are celebra firma Niro, cu la fel de celebrul complex Dragonul Rosu, bani sa-si faca un restaurant bestial in Centrul Istoric. Si domnul Dumitru Senior i-a dat. Dumitru Junior a facut treaba buna cu ei, semn ca la varsta aceasta are deja reflexe solide si definitive de businessman. A luat o casa veche de pe Covaci, in dreptul Bisericii Domnesti, a restaurat-o foarte bine si a deschis acolo un restaurant italian, Vecchio. A adus si un bucatar bun, unul zis Papus, care a lucrat inainte la Charme. Ori Papus a invatat o multime de lucruri cat a traversat strada de la Charme la Vecchio, ori fusese suparat pe patronii de dinainte, ca eu am vazut o mare diferenta intre mancarea de la cele doua restaurante, facuta de acelasi chef – aflu acum. In defavoarea lui Charme… La Vecchio e destul de buna mancarea, desi cam inutil de pretentios prezentata, dupa parerea si dupa logica mea. Oricum, Vecchio e un restaurant bun, mai ales ca e foarte frumos amenajat, in stil mediteranean, ceea ce-ti da un mare chef de vacanta si de viata mai buna. Preturile sunt rezonabile, serviciul bun, clienti sunt, asa ca se pare ca vom mai auzi de Vecchio acesta.

Un restaurant la care nu am ajuns sa mananc inca s-a deschis intr-o casa foarte frumoasa de pe Lascar Catargiu, vizavi de Minerva. E casa care are un magazin cu produse scumpe de imbracaminte – nu stiu daca numai pentru barbati, sau si pentru femei, ca nu am intrat nici acolo. Pe el scrie Scabal si tot felul de alte nume de felul acesta, unii dintre bucuresteni stiu probabil despre ce vorbesc. Ei bine, casa aceasta foarte frumoasa e atat de mare incat are fata pe Lascar Catargiu si spatele pe Clopotarii Vechi. Acolo, de fapt (adica pe Clopotari), la un parter jos, aproape demisol, au deschis niste oameni (bogati, fara indoiala) un restaurant pe care l-au numit chiar “Casa Frumoasa”. Mai apare si “Veranda” in dreptul numelui, insa nu m-am lamurit daca face parte din numele restaurantului sau are doar un rol de subtitlu explicativ. Nu era deschis cand am ajuns eu acolo, insa m-au lasat sa ma uit pe meniu. Era impresionant, intr-adevar, cu denumiri de haute gastronomie. Mi-au spus ca au adus un chef de mare clasa din Israel si ca vor sa se pozitioneze direct in top, ca restaurant de fine dining. Cu preturile s-au pozitionat sigur, ca erau printre cele mai mari pe care le-am vazut eu in Bucuresti. Cei care au fost deja la Casa Frumoasa mi-au spus ca mancarea e buna si foarte buna, desi unii ezitau sa plaseze restaurantul acesta la “haute cuisine” curata. Locul e frumos, foarte elegant, cu lucruri scumpe si de calitate. Daca si mancarea e asa cum promit, atunci Casa Frumoasa se va cocota direct pe lista scurta a restaurantelor de top din Bucuresti. Oricum, voi ajunge in curand la ei si voi scrie ce am vazut si ce am mancat. Sper sa ma invite cineva…

Despre acestea sapte si de altele cateva mai mici am auzit eu ca s-au deschis in ultime luna. Cine stie cate mai sunt despre care nu am auzit, poate chiar unele si mai mari. Pentru vremuri de criza ca asta de acum nu e rau deloc, e chiar reconfortant. Sper sa le mearga bine, toate par investitii serioase si cu grija pentru calitate, nu smecherii speculative…
sursa:  George Butunoiu, Wall-Street.ro