Substanţa-cheie conţinută atât de struguri, cât şi de vin este  resveratrolul, un antioxidant puternic despre care studiile au  demonstrat că protejează organismul de acţiunea nocivă a radicalilor  liberi şi, implicit, de boli. Mai mult, vitaminele şi mineralele din  struguri cresc protecţia oferită de sistemul imunitar şi menţin un tonus  bun al organismului.
Scade tensiunea
„Strugurii sunt  bogaţi în potasiu şi sunt săraci în sodiu. De aceea, este bine să fie  consumaţi de hipertensivi, fiindcă potasiul reglează ritmul cardiac, dar  şi excitabilitatea neuro-musculară ce apare în oboseală şi se manifestă  prin crampe, furnicături, cârcei", spune prof. dr. Gheorghe  Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din  Bucureşti.
În plus, strugurii conţin şi cuercitină, un  antioxidant ce reglează nivelul colesterolului şi protejează vasele de  ateroscleroză. O cură de struguri eficientă presupune includerea în  meniul zilnic a 200-300 de grame de struguri de masă. Ei ar trebui să  fie consumaţi cu tot cu coajă, pentru că este bogată în resveratrol, şi  cu sâmburi, fiindcă aceştia conţin vitaminele E şi F şi minerale precum  zincul, cuprul şi seleniul, care susţin imunitatea. Astfel de cure sunt  contraindicate diabeticilor, din cauza conţinutului ridicat de zahăr, şi  persoanelor cu hiperaciditate gastrică sau cu ulcer, fiindcă stimulează  secreţiile gastrice.
Induce somnul
Curele cu vin se  recomandă persoanelor afectate de astenie, de oboseală cronică, de  insomnie ori de depresie. „Vinul are un conţinut ridicat de vitamine  (B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, D şi P), de minerale (fier, sodiu,  calciu, potasiu, fosfor, magneziu, clor, siliciu, mangan şi crom) şi de  substanţe antioxidante, ceea ce îi conferă reale virtuţi terapeutice",  spune medicul Ruxandra Constantina, apifitoterapeut şi reflexoterapeut  la Clinica Med-As din Bucureşti. Terapia cu vin se face doar la  indicaţiile unui specialist în fitoterapie. Acest tip de terapie este  contraindicat femeilor gravide şi copiilor, precum şi persoanelor cu  afecţiuni hepatice, cardiace grave şi cu epilepsie.
Previne bolile de inimă
Antioxidanţii  din vinuri, precum polifenolii, cuercitina şi resveratrolul, încetinesc  procesele de degradare celulară. În egală măsură, aceşti antioxidanţi  contribuie la prevenirea bolilor de inimă, dar şi a afecţiunilor  degenerative de tipul maladiei Alzheimer. „Vinul scade nivelul  colesterolului rău, provoacă vasodilataţie, previne depunerea plăcilor  de aterom, îmbunătăţeşte circulaţia la nivel cerebral şi periferic",  explică medicul fitoterapeut Ruxandra Constantina. Vinoterapia cosmetică  începe să câştige teren, iar antioxidanţii din struguri şi din vin  şi‑au arătat eficienţa atât pentru proprietăţile anticelulitice, cât şi  ca ingrediente în măşti şi în creme antiaging. În creme sunt folosite  mai ales extracte din seminţe şi antioxidantul resveratrol.
"Vinul  din struguri scade colesterolul «rău» şi previne apariţia bolilor  degenerative şi a celor canceroase. '' Sursă: adevarul.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu