Multe tari au un preparat culinar national, care este nu doar popular
 printre locuitorii statului respectiv, ci si o atractie, o curioziate 
pentru turisti. 
 Potrivit National Geographic, iata o parte dintre felurile de mancare nationale din lume (foto NationalGeographic)
 
1. Hamburgerul, SUA
 Desi originea acestui preparat culinar este disputata, hamburgerul este
 foarte popular in Statele Unite ale Americii. Topping-urile si retetele
 difera de la o regiune la alta, dar o versiune originala poti gasi la 
Louis' Lunch, in New Haven, Connecticut. Acest local prepara hamburgeri 
din 1900, iar patronii lui sustin ca este cel mai vechi restaurant in 
care se servesc hamburgeri din SUA. 
2. Ackee cu peste sarat, Jamaica
 Fructul ackee a fost considerat mult timp mancare pentru sclavi, dar in
 prezent jamaicanii il considera parte din bucataria lor nationala. 
Acestia il fierb si apoi fac un sote din el cu peste sarat (cod), ceapa 
si rosii. Uneori este servit deasupra unui fel de blat din tapioca, cu 
felii de plantain (un tip de banana) prajite. Ackee este un fruct 
nutritiv care seamana cu ouale facute jumari dupa ce este fiert. 
3. Coo-Coo si peste zburator, Barbados
 Coo-coo este un preparat culinar realizat din malai si ovaz, asemanator
 cu mamaliga, si se potriveste perfect cu peste zburator gatit fie la 
abur, cu suc de lamaie verde, condimente si legume, fie prajit si servit
 cu un sos picant. 
4. Bulgogi, Coreea
 Bulgogi 
este un fel de mancare realizat din felii de carne de vita taiate foarte
 subtiri, marinate intr-un amestec de sos de soia, ulei de susan, 
usturoi, ceapa, ghimbir, zahar si vin. Dupa ce au fost tinute la 
marinat, feliile de carne sunt apoi fripte la gratar, fiind frecvent 
consumate in foi de salata verde sau de spanac, alaturi de kimchi 
(muraturi fermentate). 
5. Kibbeh, Liban/Siria
 
Kibbeh-ul este o componenta de baza a aperitivelor servite la o masa 
considerata deosebita in Liban sau Siria, fiind realizat din carne de 
miel, bulgur si condimente. Este adesea fiert, copt sau gatit dupa ce a 
fost umplut, dar cel mai gustos este crud.
6. Gulas, Ungaria
 Gulasul a devenit o mancare nationala la sfarsitul secolului al 
XIX-lea, cand ungurii au cautat simboluri ale identitatii nationale. 
Gulasul este de fapt o tocana realizata in principal din carne de vita, 
ceapa rosie, alte legume si condimente, reteta variind de la regiune la 
regiune. "Gulyas" este cuvantul unguresc pentru vacar. 
7. Snitel vienez, Austria
 In ciuda originilor italiene, acest preparat culinar este asociat cu 
Austria. Snitelele sunt din cotlet de vitel, pe care austriecii le 
servesc de obicei cu patrunjel si felii de lamaie, alaturi de o salata 
de cartofi. 
8. Pot-au-Feu, Franta
 Pot-au-Feu este
 tot un fel de tocana cu bucati mari de carne, radacinoase si 
condimente, un preparat cu o istorie lunga. La origini era un fel de 
mancare rustic. 
9. Friptura de vita si budinca de Yorkshire, Anglia
 In ciuda diversitatii culinare din Anglia, in mare masura importata, 
friptura de vita si budinca de Yorkshire raman preparatele preferate 
pentru duminici, aproape un simbol national. Friptura este servita 
alaturi de cartofi la cuptor, alte legume si sos de hrean. 
10. Tocana irlandeza, Irlanda
 La origine aceasta era facuta din carne de oaie fiarta incet, cu ceapa,
 cartofi si patrunjel, dar astazi include si alte legume, cum ar fi 
morcovi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu