luni, 7 noiembrie 2011

Google Maps permite accesul virtual în interiorul restaurantelor și magazinelor

Cunoscutul serviciu nu se va mai rezuma la a prezenta restaurantele sau magazinele doar de pe marginea străzii. Veţi putea privi şi înăuntru.

Google Maps, cunoscutul serviciu al Google permite internauţilor accesul virtual în interiorul restaurantelor, magazinelor şi a altor spaţii comerciale, prin intermediul Google Street View. Astfel, în loc să vadă o singură imagine, statică, aşa cum se întâmpla până acum, utilizatorii serviciului Street View au acum ocazia să „intre” în clădirea de lângă stradă şi îşi pot face o idee asupra a ceea ce oferă comerciantul printr-o vedere panoramică în interior.

Anunţul a fost făcut de o purtătoare de cuvânt a Google, Deanna Zick.

Accesul în interior se va face cu acceptul comercianţilor şi a proprietarilor de restaurante. În Japonia, Australia, Noua Zeelandă şi Statele Unite, patronii şi-au dat dehja acceptul ca fotografii Google să fotografieze interioarele. Sursa: money.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu